Antrenamentul la olita, sau cum am invatat sa comunicam

Vreau sa imi notez undeva ca Ra avea 2 ani si 7 luni cand a renuntat definitiv la scutece. Trecerea a fost atat de lina si de naturala, incat eu abia dupa 2 saptamani am realizat ca fetita mea nu mai poarta scutece nici afara, nici la mall, nici la bunici, nici in casa in care abia ne-am mutat, nici noaptea, nici ziua. Acum stiu ca cel mai important e sa fim relaxati, si e vorba de mine in primul rand. Nu i-am mai zis nici bravo, nu am certat-o cand a gresit, nu am laudat-o in nici un fel realizarile, le-am luat pur si simplu ca atare, ca pe ceva normal si atat.

Antrenamentul nostru are o istorie lunga si am experimentat tot felul de lucruri. La 4 luni am cochetat cu EC (elimination communication). Am renuntat la scutece pentru o perioada si am urmarit-o cu atentie cand facea pisu/kaki, incercam sa prind un semnal de la ea. In a-2a zi am inceput sa spun “pissss” atunci cand ii dadea drumul. Dupa 2 saptamani inca nu prindeam semnalele, asa ca, am trecut din nou la scutece. EC nu era pentru mine.
Totusi din toata treaba asta am ramas si cu multe lucruri bune: caca doar la olita, practic de la 6 luni nu am mai avut scapari, iar la schimbarea scutecului spuneam soptit un “pissss” si pisulica curgea in chiuveta, mie imi salva scutecul pentru o vreme, iar ea era mai mult timp uscata si curata. Ceea ce faceam noi se numeste part-time EC.

Pe la 1 an si ceva a venit vara si caldura iar Ra a refuzat scutec pe timp de noapte. Ok, am acceptat si recunosc ca aveam ceva sperante. Am pus protectie pe pat plus cateva prefolds sa absoarba accidentele si hai la nani. In 2-3 zile ne-am obisnuit. Eu stiam cand vine pisu pentru ca incepea o foiala care nu inceta nici cum (nici daca ii dadeam titi). Atunci ne ridicam scurt din pat si o tineam deasupra olitei cu un “pissssss” soptit. Pfiu, inca o liniuta marcata cu bine – scutecul de noapte. Noaptea am mai avut accidente atunci cand era franta de oboseala si dormea lemn.

Am trecut mai departe, si in aceeasi vara (1 an si un pic) am incercat si antrenarea la olita pe timp de zi. Dar ea era prea ocupata sa descopera lumea. 🙂
Pe la un an jumatate am gasit si chilotei de olita destul de mici incat sa ii vina si caprioarei mele. Era mai bine cu ei, erau acceptati fara comentarii, prindeau accidentele cele multe si copilul era fericit.

In vara urmatoare (la 2 ani) am incercat iar fara scutec si fara chilotel de olita, pt ca ea vroia sa fie mai mult dezbracata. Am respectat dorinta ei. Pipi a inceput sa curga, cam peste tot. De cele mai multe ori zicea ceva dar fix inainte de a face sau chiar in timpul actiunii cand oricum eu nu mai apucam sa fac nimic. Uneori o intrebam daca face si imi spunea “nu!” si in max 1 min aparea un pisu mare pe covor. La vremea respectiva in dormitoare aveam mocheta, deci situatia era cam tragica. Initial nu am zis nimic, ca deh nu vreau sa stresez sau sa inhib copilul. La un moment dat m-am gandit ca totusi nu se poate sa tac, e ok sa ii arat ce simt, dar fara sa fiu nervoasa sau sa zic ceva jignitor. Si am reusit, desi uneori mi-am iesit din pepeni. Dar una peste alta, nu cred ca au ajutat prea mult nici laudele, nici observatiile.

Au fost si perioade bune, zile sau chiar saptamani aproape fara scapari. Dar erau si zile horror. Si mi-am dat seama ca in zilele in care eu eram mai agitata si mai ocupata, ea avea mai multe accidente, de multe ori intentionat. Era modul ei de a-mi atrage atentia. Orice eveniment care o marca era resimtit prin nr de accidente. In perioade de stres mare mai aparea chiar si cate un accident cu kaki (dar foarte rar).

A venit toamna si am revenit la scutece. Ajunse sa imi ceara ea scutec chiar si la culcare, desi scapasem de el de la 6 luni. Ii punem de fiecare data si in gand ii multumeam pentru ca eram satula de sters pe jos. Olita a devenit un fel de dusman. Nu am mai zis nimic de ea si am mers mai departe. Pastrand-o totusi in peisaj, just in case. Intr-un fel m-am bucurat ca puteam testa si noi cateva scutece Itti Bitti. Ea alegea scutecul si era un adevarat ritual. Trebuia neaparat sa o tratez ca pe un bebe, imi cerea si o jucarie, neaparat de bebe, pe care ea o baga in gura la molfait.

Pe la inceputul lui Februarie, brusc si fara pre-aviz, Ra a spus ca nu mai vrea scutec pentru ca ma anunta cand vine pisu si face la olita. Am zis ok, cu oarecare indoiala. Ei, am lasat scutecele si iata-ne acum “diaper free”, fara accidente. Ba chiar avem timp sa cautam o toaleta sau daca suntem aproape de casa rezista pana ajunge acasa.

Ce am mai incercat:
My Wee Friend
E un sticker care se pune pe fundul olitei si care in contact cu caldura se “transforma” scotand la iveala un desen (cand se raceste redevine negru). O vacuta ne zambeste de fiecare daca cand olita e folosita, iar Ra ma intreaba daca ma bucur. Chiar si acum se mai bucura uneori de vacuta cand apare. Primele dati cand le-am folosit am simtit ca are efect, chiar se ducea la olita ca sa vada vacuta. Insa cu timpul si-a pierdut din noutate. Nu pot sa imi dau seama daca a contrbuit in vreun fel la scurtarea perioadei. Probabil depinde de copil, de momentul in care este folosit.

Carti cu povesti despre mersul la olita
Am auzit de copii la care au functionat foarte bine cum a fost in cazul bunei mele prietene Maria. Fetita ei asa a scapat de scutece. Am cumparat si eu vreo doua dar n-am simtit sa ne fi ajutat. Nici macar cat un wee friend. Din nou, depinde de fiecare copil in parte dar cred ca merita incercat. Eu am comandat de pe Amazon.co.uk, pt ca la noi nu am gasit.

Se spune ca in medie copiii merg la olita la 2,7 ani. Va spun sincer ca m-as fi asteptam ca noi sa reusim mai repede. Din pacate, m-am conectat destul de tarziu cu ea, am inteles tarziu ca atentia mea era ceruta prin accidente si ca orice stres al meu, chiar daca ascuns se transmite si catre ea.

Asa ca am invatat sa ma bucur mai mult, sa aleg sa fiu vesela si nu bosumflata, sa aleg ce e bun si sa vreau sa ma bucur de fiecare acum fara a ma gandi la ieri.